Skip to content Skip to footer

Dealul Șomleu

Misiunea Maiunu

Ne-am obișnuit să dăm scroll până uităm de noi, însă corpul nostru știe mai bine că are nevoie de lumină, aer curat și oameni alături. Maiunu e o invitație la pauză de ecran și play în natură.

Credem că sănătatea vine din mișcare — din ieșirile mici, făcute des și din felul în care ne bucurăm de ele. În loc de un „like”, primim un „bravo” la finiș. În loc de un „grup” online, creștem o comunitate prin priviri, râsete, respirații la unison, copii care învață să stea în echilibru, părinți care redescoperă bucuria simplă de a pedala și profesioniști pregătiți de senzații tari.

Tocmai de aceea, competițiile noastre sunt gândite pentru toate vârstele: de la cei mici care prind curaj la start, la amatorii care vor progres, până la riderii care vânează secunde. Aici nu vii să demonstrezi ceva lumii. Vii să-ți amintești cum se simte să fii viu.

Pe dealul Șomleu (Betfia, Bihor), pe trasee tari, vechi și noi, te așteptăm să lași telefonul în rucsac și să intri în ritm. Restul îl face traseul.

Concursurile următoare

Concurs Maiunu XCO 2025

Din 23 noiembrie 2025 până în 23 noiembrie 2025
Concursul XCO din data de 23 noiembrie 2025 se desfășoară pe un traseu cu o lungime totală de aprox. 7 km, urcare de ~241 m, altitudine maximă ~344 m și coborâre ~-242 m. Ideal dacă vrei să te testezi, dar şi să te bucuri de pedalat.

Panoramă Dealul Șomleu